Atitudine. Disciplina. Filosofie in desen.
Cursuri de desen serioase pentru oameni seriosi!
MEDITATII ARHITECTURA (DESIGN DE PRODUS, ARHITECTURA DE INTERIOR, URBANISM, AMENAJARI INTERIOARE, RESTAURARE)
ADMITERE LICEU ARTE
CURSURI DE DESEN
Cum a aparut Arhidemia ?
I. Povestea mea:
O să te port de la începuturile mele, de când am decis că asta doresc să fac până în momentul când am decis că asta vreau să și dau mai departe: ÎNVĂȚAT, ADAPTAT, ÎMBUNĂTĂȚIT
De la o simpla planșetă cu ceva instrumente pe care nu le mai folosisem până la pregătirea de arhitectura și cu multa speranță am decis să mă las purtat de val și de cursul procesului, chiar dacă de multe ori nu știam ce desenam. Țin să menționez că tot procesul meu de a învață desen a pornit de la 0, iar pentru mine era o călătorie cu miza: totul sau nimic.
-Ce a însemnat și înseamnă pentru mine arhitectura?
Multe de zis, doua pagini aici să am și tot nu aș acoperi tot- dar pe scurt mi-a dat un scop. Pentru mine a fost totodată o metoda de evadare, de la gânduri, de la mediu și tot ce era negativ din jur, a fost prima chestie de care chiar mi-a păsat și pasionat încât să ma dedic complet încă din clasa a 11-a. Arhitectura a fost si este o salvare.
De ce?
Pentru că înainte de asta eram "pierdut", nu aveam o directie, stilul de viață nociv si mediul toxic din jur etc până când m-am agățat de acest tel în viață. De aceea am menționat mai sus, pentru mine a fost : totul sau nimic. Șansă la o viață mai bună și trăită în care să am un scop.
II. De ce am decis sa predau desen?
Long story short: pentru a oferi sansa, cum am avut-o si eu la randul meu, tuturor care isi doresc sa urmeze acest domeniu fara costuri exorbitante. Toata aceasta dorinta a plecat dintr-un principiu propriu (ma ghidez in viata dupa niste valori si principii setate clar inainte si niciodata nu o sa ma abat de la ele)
Un al doilea motiv este acela ca mereu mi-a placut sa fiu de ajutor cuiva, util, sa stiu ca am adus o contributie pozitiva celor din jurul meu iar pregatirea de arhitectura imbina foarte frumos contributia pe care mi-o doresc sa o am in jurul meu cu placerea de a desena si pasiunea pentru domeniu.
-------------




hey, this is me : )

✨Planse realizate de elevi✨
























Ce inveti mai exact la atelierul Arhidemia?
Mai jos poti observa cateva dintre abilitiatile pe care o sa le deprinzi daca participi la cursurile "Arhidemia"
Desen liber/ Artistic
De la simple perspective, desen de observatie si compozitii pana la materialitate, anturaje, cultura istorica asupra arhitecturii si diverse tehnici de randare a perspectivelor




Gandire si disciplina
Desen tehnic/Geometrie Descriptiva
Umbre, pilonii principali ai geometriei descriprive, intersectii, acoperisuri, corpuri de rotatie and so on...
Deadline-uri clare pentru predat teme, corectura riguroasa, mici teste de personalitate pe parcurs si conectarea cu munca pe care o depunem ne aduce mai aproape de atitudinea de viitor student la arhitectura


Ce intrebari să îți pui înainte de a te apuca de pregătirea la arhitectură:
1. De ce doresc să fac pregătire la arhitectură?
2. Sunt conștient(ă) că este un parcurs serios? (pune în balanță cu medicina, aceeași seriozitate)
3. Este un parcurs în care văd doar eventualitatea unui salariu bun la final?
4. Sunt pregătit/ă să îmi dedic o bună parte din timp pentru asta?
5. Cât de mult mă intrigă domeniul și sunt dornic(ă) să învăț cât mai multe?
"Per total, am avut o experienta foarte placuta care m-a ajutat nu doar sa-mi aprofundez cunoștințele, cat si sa-mi recapat increderea in mine si sunt foarte recunoscatoare ca am putut face toate astea intr-un timp atat de scurt."


"Nu a existat dată să trec peste ceva fără să înțeleg, chiar dacă întrebam de 100 de ori :))). Gabi nu doar că se mulează pe fiecare și înțelege faptul că suntem diferiți, dar chiar te ajută să explorezi, să-ți descoperi și să-ți dezvolți un stil, dacă nu-l ai deja. Eu am învățat foarte multe într-o jumătate de an, chiar mai multe decât colegii mei care au făcut 2 sau 3 ani de pregătire, informații care m-au ajutat enorm în anul 1."
"Stiu si eu ca toti copiii de la pregatire chiar acum inainte de admitere nu mai au energie si nu se mai pot concentra, insa tu ai modul tau de a trage de oameni sa mai lupte putin. "
Highlights din testimoniale
Intrebari frecvente
Ce reprezinta practic cele 3 faze?
Functioneaza ca niste praguri peste care trebuie sa treci prin 2 simulari, fiecare simulare adapata pentru faza respectiva. Nota minima(ca cea de la examen) de a trece de la faza I la Faza II si apoi Faza II- Faza III este de 6 (sase). In caz contrar, analizam unde avem lipsuri si reluam cateva lectii ca mai apoi sa refacem simularea.
Cum ma pot inscrie?
Ma poti suna direct la 0787277605 / mesaj pe insta sau completezi formularul si te contactez eu
Care este metoda de predare?
Adaptata pentru fiecare elev, nu las pe nimeni in urma. Daca nu a avut sens ceva, stam peste program (din partea mea, nu-i problema) sa stiu ca nu ai plecat confuz/a de la pregatire. Si pentru un tracking mai bun al progresului este introdus si un sistem de punctaj pentru a observa cu cat avansam de la luna la luna
Se ofera materiale sau trebuie sa vin cu ele de acasa?
Recomand sa vii cu materiale de acasa, dar in cazuri in care uiti anumite materiale le folosim pe astea de aici
Pot sa te sun direct?
Normal! Orice apel intre 10:00-22:00 este binevenit ^_^
De ce costul asa scazut?
Vine dintr-un principiu propriu, chit ca seriviciile oferite intra in categoria de premium. Pentru a intelege mai bine recomand sa intri pe Youtube si vizioneaza "Discutie sincera despre pregatire" si o sa aiba sens mai multe : )
Ganduri si feedback de la fosti elevi:
Mereu o placere sa le recitesc
Când am început pregătirea pentru admitere nu am început-o aici, am început-o cu un alt profesor care însă nu și-a dat prea tare silința și care în doar 3 ședințe m a făcut să cred ca nu este pentru mine, plecăm de fiecare dată plângând pentru ca îmi vorbea foarte urat și niciodată nu plecam cu ceva nou învățat. Eram pregătit să renunț însă o cunoștință mi a recomandat să încerc și aici, pentru cǎ poate nu era vina mea, ci a profesorului. Și așa a fost. Gabi mi a explicat pas cu pas ce aveam de făcut și a reluat orice lucru care mi dădea bătăi de cap. Ce mi a plăcut foarte mult aici este ca, deși este o pregătire de grup, Gabi se ocupă de fiecare individual, în sensul ca insista pe lipsurile fiecăruia. Atmosfera e una relaxată, mai degrabă ca o discuție între prieteni, avem voie să ne luăm pauze când simțim nevoia și mereu ne mai aduce câte ceva dulce.Pentru mine a fost o schimbare radicală dar plăcută. Nu mai veneam stresat la pregătire, veneam plin de energie și deschis să învăț lucruri noi, iar asta s a văzut în rezultatul de la admitere.
Mario Zanfir, student UAUIM an I
Heeey, vă scriu din perspectiva elevului de la pregătire care, datorită lui Gabi (aka profu’), a avut a doua planșă din examen.
Am ajuns la Gabi la pregătire printr-o conjunctură nefericită. Trezit în septembrie că vreau să dau la arhitectură, m-am dus la primul profesor pe care l-am găsit să mă primească (din nefericire, nu a fost Gabi). Dat afară de la pregătirea anterioară, după ce n-am învățat nimic vreo jumătate de an, mi-am permis să întreb acolo unde nu știam sau nu înțelegeam, fiind astfel numit „impertinent”. Un alt motiv era faptul că eu am desenat toată viața, iar stilul meu de desen era deja format și nu mă puteam mula pe stilul profesorului anterior.
Toate aceste motive, plus câteva altele, m-au adus în punctul în care, cu jumătate de an înainte de admitere și cu bacul de dat, am ajuns la singurul om care m-a primit.
La Gabi s-au schimbat toate lucrurile. Nu a existat dată să trec peste ceva fără să înțeleg, chiar dacă întrebam de 100 de ori :))). Gabi nu doar că se mulează pe fiecare și înțelege faptul că suntem diferiți, dar chiar te ajută să explorezi, să-ți descoperi și să-ți dezvolți un stil, dacă nu-l ai deja. Eu am învățat foarte multe într-o jumătate de an, chiar mai multe decât colegii mei care au făcut 2 sau 3 ani de pregătire, informații care m-au ajutat enorm în anul 1.
Acum, ajuns în anul 2, încă țin legătura cu Gabi. Dacă nu știu sau nu înțeleg ceva la facultate, mă ajută fără ezitare, pentru că Gabi nu este doar un profesor, ci și un prieten, unul care pune suflet în tot ce face.
Razvan Zarnescu, student UAUIM an II
★★★★★
★★★★★
Cand m-am hotarat cam pe la mijlocul lunii martie sa dau la design de produs nu aveam asteptari prea mari. Stiam ca majoritatea profesorilor nici macar nu mai acceptau elevi noi, asta impreuna cu programul aglomerat pe care il aveam la fosta facultatea m-au facut sa cred ca nu voi avea prea multe sanse sa intru anul acesta chiar daca am terminat un liceu cu profil artistic. De asemenea, experiente neplacute la alte meditatii si timpul petrecut fara a mai desena ma facusera sa mi pierd increderea in mine.
Am gasit contul arhimedia pe Instagram din întâmplare si posibilitatea de a participa la lectii online m-a convins sa ma inscriu, gandindu-ma ca va fi mai usor sa gestionez programul si sa tin pasul atat la facultate cat si la meditatie.
Structura riguroasa a fiecarei lectii, combinata cu atmosfera prietenoasa au creat pentru mine un mediu mai relaxat, in care m-am simtit confortabil sa pun intrebari si sa gresesc fara a fi judecata.
Per total, am avut o experienta foarte placuta care m-a ajutat nu doar sa-mi aprofundez cunoștințele, cat si sa-mi recapat increderea in mine si sunt foarte recunoscatoare ca am putut face toate astea intr-un timp atat de scurt.
Anastasia Belu, studenta UAUIM an I
Iulia Dragne, studenta UAUIM an I
Pregătirea la arhitectură a fost pentru mine un proces foarte valoros și motivant. Am ales această pregătire pentru că îmi doream nu doar să învăț partea tehnică, ci și să înțeleg cum să privesc desenul și proiectele cu o viziune mai clară și structurată. Atmosfera a fost mereu relaxată, dar în același timp foarte productivă, iar explicațiile m-au ajutat să înțeleg pas cu pas cum să-mi dezvolt abilitățile
★★★★★
★★★★★
Ce materiale ai nevoie pentru a incepe pregatirea la arhitectura?

De ce sa apelezi la mine pentru pregatire?
În primul rand timeline-ul. Informațiile sunt fresh, vin cu insight-uri din facultate și am știut de-a lungul timpului să fur meserie.
Nu ofer speranțe deșarte
Dacă după 1 luna simt că nu rezonăm sau că nu văd potențialul, nu te țin doar că să te frustrezi mai încolo. sunt destul de just în privința acestui lucru, pentru că nici mie nu mi-ar fi plăcut să mă țină cineva doar că să fiu acolo.
Mă adaptez la stilul fiecăruia
Nu suntem imprimante, eu prezint teoria, bazele iar după aceea am îți las încrederea că le transformi prin filtrul tău personal și o să iasă ceva al tău în final. Nu vă învăț un stil pe care să-l reproduceți, că niște roboței. Suntem înainte de toate niște artiști
Am ff multă răbdare, uneori aș zice că prea multă =)
Sunt all in în drumul către cariera ta
Nu am făcut niciodată lucrurile cu jumătăți de măsură, ori facem treabă sau mai bine stăm acasă. O să caut să te împing de la spate acolo unde simți că nu mai poți, o să căutam mereu soluția care este cea mai bună. Si cel mai important: suport
Este un domeniu dur unde trebuie să "întărești pielea" dar aici contează foarte mult cu alegi să o faci: sănătos și supportive sau dur, de multe ori autodistructiv pe termen lung și dureros. Prin această pregătire, nu doar că te pregătesc pentru admitere dar pleci și cu o abordare sanatoasa pe viitor in drumul catre cariera ta.
